Înainte de sărbătorile de iarnă, când vinul este nelipsit de pe masă, descoperim rezoluția care a stabilit primele prevederi generale privind etichetarea vinurilor și care a marcat un pas crucial în lupta împotriva falsificării produselor: Rezoluția AG 6/83-ECO, adoptată în 1983.
Etichetarea în textele fondatoare ale OIV
Reglementările de etichetare sunt esențiale pentru Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV). De la înființarea OIV în 1924, sectorul vitivinicol s-a confruntat cu diverse crize: supraproducție greu de controlat, fraude frecvente, taxe excesive, extinderea regimurilor prohibiționiste și revigorarea podgoriilor după criza filoxerei. În acest context, etichetarea a jucat un rol major în asigurarea transparenței produselor și a protecției consumatorilor.
Acordul din 20011 definește printre obiectivele sale armonizarea internațională a practicilor și standardelor internaționale existente și, dacă este necesar, dezvoltarea de noi standarde pentru vie și vin la nivel global. Pentru a-și atinge obiectivele, OIV lucrează prin elaborarea de recomandări referitoare la definirea și/sau descrierea produselor, etichetarea și condițiile de comercializare 2.
Una dintre prioritățile OIV este asigurarea autenticității produselor vitivinicole, protejarea consumatorilor și apărarea drepturilor de proprietate intelectuală. Aceste aspecte au condus la adoptarea primei rezoluții care vizează stabilirea unui Standard internațional pentru etichetarea vinurilor.
Prima rezoluție privind etichetarea vinurilor și primul standard internațional pentru etichetarea vinurilor al OIV
Rezoluția AG 6/83-ECO 3, adoptată în 1983, stabilește primele prevederi generale privind etichetarea vinurilor, precum definiții, mențiuni obligatorii privind denumirea produsului sau indicarea tăriei alcoolice. Această rezoluție a marcat un pas crucial în lupta împotriva falsificării produselor, prin solicitarea de informații care să garanteze autenticitatea vinului.
Extinderea și evoluția Standardului internațional pentru etichetarea vinurilor
Din 1985 4, OIV a îmbogățit acest Standard, adoptând noi informații obligatorii: țara de origine, volumul nominal și adresa persoanei responsabile de preambalare. În 1988 5, aceste mențiuni au fost completate cu indicații facultative. De asemenea, armonizarea informațiilor referitoare la originea geografică a vinurilor a constituit o provocare majoră. Încă din 1947 6, OIV a adoptat o definiție a denumirii de origine. Această lucrare a fost actualizată și integrată în Standardul internațional pentru etichetarea vinurilor în 1992 7.
De-a lungul anilor, OIV și-a actualizat recomandările pentru a fi în conformitate cu evoluțiile din sector: determinarea zaharurilor 8, indicarea sulfiților 9, prevederi privind limba utilizate la etichetare 10 și lizibilitatea etichetelor 11. Astfel, toate informațiile, indiferent dacă sunt opționale sau obligatorii, au fost revizuite în mod regulat pentru a garanta o protecție sporită a consumatorilor.
Evoluția standardului internațional pentru etichetarea vinurilor: alinierea la Codex Alimentarius
În 2017, Comitetul Executiv al OIV (COMEX) a mandatat Grupul de experți în Legislație și Drepturile Consumatorului (DROCON) să înceapă o revizuire a Standardului. Obiectivul principal a fost alinierea la prevederile Codex Alimentarius, în special cele referitoare la Standardul General pentru Etichetarea Alimentelor preambalate (CODEX STAN 1-1985) și Ghidul pentru Etichetarea Nutrițională (CAC/GL 2-1985).
Pe parcursul a șapte ani, grupul de experți DROCON a dezvoltat și adoptat 10 rezoluții care actualizează Standardul. Printre aceste modificări, unele se referă la informații obligatorii precum modificarea dispozițiilor privind indicarea tăriei alcoolice 12, informațiile privind reziduurile alergene 13 și definițiile indicațiilor geografice și ale denumirilor de origine 14. Au fost, de asemenea, revizuite informații opționale, inclusiv cele referitoare la medalii și distincții 15 , denumirea cramei 16 , învechirea vinului 17, recolta 18 sau chiar denumirea soiului 19.
Integrarea etichetării electronice și a informațiilor nutriționale: rezoluția OIV-ECO 676-2024. Punctul de cotitură major în această revizuire este adoptarea rezoluției OIV-ECO 676-2024 20 în octombrie 2024. După șapte ani de discuții și muncă, s-a găsit un consens pentru integrarea etichetării electronice, declararea nutrienților și indicarea ingredientelor în cadrul Standardului. Această rezoluție introduce patru definiții noi, inclusiv etichetarea, eticheta electronică, ingredientul și declarația nutrițională. De asemenea, include declarația nutrițională și lista ingredientelor printre informațiile opționale, cu reguli specifice de prezentare pentru aceste informații.
Perspective de aplicare la alte produse vitivinicole
Mandatul Comitetului Executiv din 2017 a deschis calea unei reforme mai ample a etichetării produselor vitivinicole, ca răspuns la evoluțiile din sector și la așteptările consumatorilor. Această revizuire permite acum transpunerea discuțiilor privind vinul, în domeniul băuturilor spirtoase de origine vinicolă (BOISPI). Grupul de experți BOISPI lucrează în prezent la revizuirea Standardului de etichetare al acestor produse, bazându-se direct pe activitatea desfășurată de grupul DROCON.
Adaptare în limba română și adontare, după:
https://www.oiv.int/fr/presse/12-mois-12-resolutions-letiquetage-des-vins
Mirela Gabriela Heizer, inginer horticol, doctor în Științe Agricole, inspector de specialitate, expert OIV
Referințe bibliografice:
[1] Articolul 2) 1. c) din Acordul din 3 aprilie 2001 de instituire a Organizației Internaționale a Viei și Vinului
[2] Articolul 2) 2. b) iii) din Acordul din 3 aprilie 2001 de instituire a Organizației Internaționale a Viei și Vinului
[3] Rezoluție AG 6/83-ECO – Informarea și instruirea consumatorilor
[4] Rezoluția AG5/85-ECO – Standard de etichetare a vinurilor: indicație înșelătoare, volum nominal, țara de
origine, numele și adresa persoanei responsabile cu preambalarea
[5] Rezoluția ECO1/88 – Standard de etichetare a vinului: indicații opționale
[6] Rezoluția AG1/47-ECO – Definirea denumirii de origine
[7] Rezoluția ECO2/92 – Indicația geografică denumire de origine recunoscută, recunoscută (definiții)
[8] Rezoluția ECO3/2003 – Determinarea zaharurilor
[9] RezoluțiaECO1/2003 – Standardul internațional OIV pentru etichetarea vinurilor –
Indicarea sulfiților
[10]Rezoluția ECO1/2006 – Armonizarea etichetării – Limba
[11]Rezoluția ECO2/2006 – Armonizarea etichetării – Lizibilitatea
[12]Rezoluția OIV-ECO649-2020 – Actualizarea standard international de etichetare a vinurilor – Indicarea tarii
alcoolice si a modului controlul volumului nominal
[13]Rezoluția OIV-ECO648-2020 – Actualizarea standardului internațional de etichetare a vinurilor în ceea ce
privește etichetarea aditivilor și reziduurilor potențial alergene
[14]Rezoluția OIV-ECO656-2021 – Actualizarea definițiilor geografice indicația și denumirea de origine
[15]Rezoluția OIV-ECO685-2022 – Actualizare a standard internațional de etichetare a vinurilor: Medalii și
distincții
[16]Rezoluția OIV-ECO700-2023 – Actualizarea standardului internațional de etichetare a vinurilor: Denumirea
cramei
[17]Rezoluția OIV-ECO98-2023 – Actualizarea standardului internațional de etichetare a vinurilor: Învechirea
vinurilor vin
[18]Rezoluția OIV-ECO697-2023 – Actualizarea standardului standard internațional pentru etichetarea vinurilor:
Anul de recoltă sau de recoltare
[19]Rezoluția OIV-ECO696-2024 – Actualizare a standardului internațional pentru etichetarea vinurilor:
Denumirea soiului
[20]Rezoluția OIV-ECO676-2024– Standard internațional actualizat pentru etichetarea vinurilor OIV – Etichetă
electronică, declarație de nutrienți și indicarea ingredientelor



